Locaţie-vagon tren
Cartoforul
-O iubeşti şi acum, nu-i aşa?
Bătrânul
-Îmi impun asta, ce mai am de făcut?
Cartoforul
-Mă dezamăgeşti, cum să-ţi impui? Ori iubeşti, ori nu!
Bătranul
-Repet, îmi impun, e singurul lucru pe care mai pot să-l fac. Şi ea face acelaşi lucru. Totul e mai uşor.
Cartoforul
-Aş fi vrut să găsesc la voi iubirea aceea mare, pe viaţă. Ar fi fost frumos şi reconfortant ptr mine.
Bătrânul
-Dar e o iubire pe viaţă.. sincer, mă enervezi, ne iubim şi nu trebuie să demonstrăm asta nimănui, cu atât mai puţin unui străin.
Bătrâna
-Tinere, vezi macii aia roşii?
Cartoforul
-Da, mi-au atras atenţia de cand m-am aşezat.
Bătrâna
-Ei, bine, sunt pentru mine
Cartoforul
-Şi de ce nu-i ţineti lângă voi? Dacă sunt ai tăi, ia-i!
Bătrâna
-E mult mai plăcut să-i privesc şi-apoi, sunt roşii.
Vânzătorul de păsări
-Şincer, eu credeam că sunt ai curvei, ca a venit cu ei doar ca să credem noi că a condus-o cineva până la tren.
Bătrâna
-Tu să-ţi vezi de pasarile tale, nu încerca să gândeşti pe seama macilor mei
Clovnul
- Tu spui că sunt ai tăi, văd că Bătrânul tău aprobă tacit…ciudat e că eu am fost primul aici şi ei deja erau…
Bătrânul
-Ce ştii tu, clovnule, de cum se dăruiesc macii? Ei nu se dau odată cu aplauzele, aşa cum eşti tu obisnuit…ei se lasă înainte….
Vânzătorul de păsări
-Deşi, e posibil să fie şi ai tinerei…tânărul pare un tip cu maniere
Curva
-Aşa e, e un tip binecrescut. Dar dacă macii sunt ai ei sunt şi ai mei.
Bătrâna
-Cine îi vrea, sunt ai lui
Vânzătorul de păsări
-Aha, să înteleg că acum nu mai susţii că sunt ai tăi?
Bătrânul
-Macii sunt ai femeii.dacă îi vrea, îi are.
Tânăra
-Tu, clovnule , ai dăruit vreodată flori unei femei?
Clovnul
-Dăruim fiecare ce avem.Eu dăruiesc bucurie, de exemplu.
Bătrânul
-Nu, tu dăruieşti tristeţe.Nimic nu e mai trist decât o mască zâmbitoare.
Curva
-Aşa e, nimic nu e mai trist.
Vânzătorul de păsări
-Tu, curvo, să taci! Asta e culmea, să-ţi dai chiar tu cu părerea despre ce e trist şi ce nu.
Curva
-Eu nu am spus ce nu e trist.
Bătrânul
-Macii roşii există peste tot la finaluri
Clovnul
-De acord
Curva
-La final de gest, de privire, de vers, de poveste? Nu cred… macii roşii există doar la începuturi
Clovnul
-Şi cu asta sunt de acord
Vânzătorul de păsări
-Mda, găşim şimboluri peste tot…poezia îşi are rostul ei, mă rog, ar fi culmea să dezbatem pe tema asta tocmai în tren…
Bătrâna
-Ba tocami, acum e bine, să dezbatem, aşa uitându-ne pe geam…cum totul trece repede, cum lăsăm în urmă
Clovnul
-De nu ar fi macii roşii ai vânzătorului de păsări? O fi îndrăgostit, lui îi e ruşine să-şi arate sentimentele şi d-aia i-a pus pe furiş înainte aici, pe canapea…şi a venit ultimul, ca să nu bănuim nimic
Vânzătorul de păsări
-Nu comentez
Clovnul
-Hahahaha, aici voiam să te aduc… să însinuezi prin tăcere că ar fi ai tăi…te cunosc vânzătorule de păsări….patronul meu e tot ca tine şi acţionează la fel…şi el e tot un vânzător de păsări…
Curva
-Toţi patronii sunt vânzatori de păsări
Vânzătorul de păsări
-Şi tu, curvo, eşti tot un vânzator de păsări. Dacă macii sunt ai mei, îi primeşti?
Curva
-A, la tine sunt scumpi toti macii! Eu nu iau macii care mi se cuvin, eu îi iau doar pe ăia care rămân. Dar cel puţin sunt adevăraţi, nu sunt din plastic ca ăia ai clovnului…
Clovnul
-Hahahah, de ce sunt ai mei mai puţin adevărati, doar ptr că nu miros?
Vânzătorul de păsări
-Clar, tu, clovnule, ai ieşit din schemă…ai recunoscut…e evident acum că macii nu sunt ai tăi, tu ai doar d-aia din plastic, fară miros….
Clovnul
-De unde ştii tu, vânzătorule de păsări, că ăia sunt adevărati? I-ai atins, i-ai mirosit?
Vânzătorul de păsări
-Uită-te la zâmbetul meu
Criminalul
-Cred că vine naşul
Bătrâna
-Oooooo, vorbeşte şi criminalul..credeam că dormi
Clovnul
-Chiar mă gândeam…tu nu arăţi chiar aşa fioros…dacă ti-aş da nasul meu, ai avea acelaşi succes
Criminalul
-Toti de aici, daca ar avea nasul tău, ar avea acelaşi succes…clar, vine naşul
Bătrânul
-Ar fi frumos dacă ne-ai ucide pe amandoi… noi doi, acelaşi sfarşit…şi macii roşii la capătai…
Bătrâna
-Da, macii sunt la finaluri
Criminalul
-Vorbim după ce trece naşul
Tânăra
-Dar trenul ăsta nu trece prin nici un tunel?
Tanărul
-Unul lung-lung…
Bătrânul
-Ar fi bine, ar fi momentul potrivit să ne ucidă…
Clovnul
-Am iubit tare cândva…şi ea m-a iubit…în vis, m-am şi căsătorit cu ea, am avut şi copii parcă, nu-mi mai amintesc exact…oricum, eram împliniţi….dar ai ei, fiind putred de bogaţi s-au împotrivit….şi ea a murit de inimă rea…de-atunci macii sunt din plastic, ca să reziste
Curva
-Eu cand o să mă mărit, o să fie clar din dragoste şi o să mă feresc să am socrii bogaţi…
Criminalul
-Cred că am decis! Macii sunt ai mei !
Vânzătorul de păsări
-Hahaha, imaginaţi-vă ce tablou, un criminal cu un buchet de maci în mână…
Criminalul
-E culoarea săngelui
Curva
-E culoarea paşiunii
Bătrânul
-Nu vă legaţi de culoare, nu are nicio relevantă
Vânzătorul de păsări
-Sunt doar nişte flori
Clovnul
-Sunt vii
Vânzătorul de păsări
-Păi ziceai că sunt de plastic, cum să fie vii?
Clovnul
-Doar ai mei sunt din plastic, dar macii sunt vii
Curva
-Ca şi iubirea ta
Clovnul
-Ca şi iubirile tale
Vânzătorul de păsări
-Trebuie stabilit foarte clar ai cui sunt macii
Cartoforul
-O să fie într-un final ai mei, trebuie să fie ai mei
Curva
-Mă uit la tine…eşti relativ tânăr, relativ arătos, ai ochi inteligenţi…ce motive de tristeţe ai?
Clovnul
-Curva are dreptate, eşti trist
Cartoforul
-Dragii mei , confundati lucrurrile…eu sunt doar în aşteptare…aştept să mi se întample,cu asta mă hrănesc.Speranţa mă ţine viu, ea mi-a construit lumea , cu ea adorm, imi dă un sentiment de bine, mă incită, pot astfel să respir.
Vânzătorul de păsări
-Pot să te întreb la ce dracu speri? Ce vrei să ţi se întâmple? E legată de dragoste, bani său putere? Şi eu mă gândesc la bani, dar doar la ăia pe care îi am azi , uneori şi la cei pe care o să-i fac măine
Clovnul
-Hihihi, poate la putere…eu cunosc ce înseamnă puterea, scena îţi dă sentimentul ăsta minunat
Curva
-Clovnule, scena e pentru actori, tu nu eşti decăt un circar. Eu, de exemplu, chir dacă nu sunt acolo, sunt o actriţă mai desăvărşită decat tine, trebuie să fiu alta în fiecare zi, spre deosebire de tine, care te prosteşti mereu la fel deşi publicul e acelaşi.
Tânăra
-Eu cred că speră la marea dragoste, vă înşelaţi amarnic să credeţi că cineva speră o viată că într-o zi să fie puternic. Dragostea îţi dă putere, puterea nu-ţi dă dragoste. Recunosc, e uşor patetic ce spun, dar nu poţi vorbi despre dragoste decât la modul ăsta! Curva are lumea ei şi clovnul e impotent.
Bătrânul
-Şi eu am visat toată viaţa la marea dragoste… deşi ea a fost zi de zi cu mine, am tot căutat-o. nu sunt nebun , ştiu ce spun, la final e foarte important să crezi că ai iubit şi ai fost iubit sublim.
Bătrâna
-Aşa e, macii spun totul
Bătrânul
-Am aruncat toate ciornele şi am trecut pe curat iubirea.E alba, tânără.Şi se ia cu toată vegetaţia lumii la trântă în căutare de maci roşii.Albul caută roşul.Asta e şi esenţa procreării. Întotdeauna albul caută roşul. Deşi miroase a maci, ea tot alba va rămâne.
Tânăra
-Frumos…
Curva
-Foarte frumos…
Cartoforul
-În adolescenţă, eram un geniu al fizicii…profesorii mă lăudau, îmi prevesteau un viitor strălucit.într-o zi m-am oprit brusc şi definitiv. Şi de-atunci am început să sper, fiecare seară mi-o faceam incredibilă visând, nu puteam să mă opresc din visăre, era o chestiune de viaţă şi de moarte, dacă mă opream, conştientizarea timpului mă ucidea.
Criminalul
-E mult mai uşor să fii ucis simplu, profeşionist, fără zbucium şi pseudotrăiri de geniu neinţeles. Asta e menirea mea, să ucid. La mine fişă postului e clară, cartoforule identitatea ta e incertă ca şi proprietarul macilor roşii.
Vânzătorul de păsări
-Macii se vând bine în orice anotimp. Categoric, fiecare dintre noi o să susţinem că suntem proprietarul!
Curva
-Eu câştig destul, nu vreau să-i vând.
Naşul
-Bună ziua! A, relaxaţi-vă, ştiu că nu aveţi niciunul bilet, am trecut doar să vă sălut…ce nu înţeleg eu e că sunt atâtea vagoane goale şi voi v-aţi aşezat tocmai aici, langă buchetul ăla de păcate!
Vânzătorul de păsări
-Ce păcate? E doar un buchet de maci roşii
Naşul
-Tinereţea trase jaluzelele lăsănd toate metaforele să intre-n casa.Fiecare metafora se aşeză cuminte la locul ei aşteptandu-şi cu răbdare rândul la trăire.Numai una nu-şi gasea locul şi nici sensul până când el o prinse şi o rosti pe nerăsuflate. Eu, cel care deţin controlul şi judeacata, am decis să dau păcatelor dimenşiune şi culoare. Macii sunt păcatul.
Vânzătorul de păsări
-Clar, sunt ai curvei
Tânărul
-Său ai criminalului
Criminalul
-Parcă Bătrânul susţinea ca el i–a dăruit bătrânei…
Bătrânul
-La vârsta noastră? Flori? HA-ha! Noi suntem liniştiţi că avem libertatea asteptării..Nu ne-o complicăm cu gesturi inutile.Să-i studiem cu atentie, e posibil să fie din plastic, nu-i aşa clovnule?
Clovnul
-Şi dând lianele la o parte, dădu de lumină.Şovăi puţin pentru că nu era obişnuită cu lumina naturală.Păşi sfios, cu mirare de copil şi se lăsă încălzită.Şi lumina era mirată pentru că de când se ştia nu mai avusese parte de cineva pe care să-l încălzeăscă. Şi ciudat, chiar şi pentru un joc de cuvinte, Lumina era acum mult mai luminoasă. Aştia sunt macii mei, Bătrânule! Aia de acolo sunt sigur ai Vânzătorului de păsări, el ne vinde şi păsări şi flori şi iluzii şi noi cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm.
Vânzătorul de păsări
-Clovnule, când deţii ceva, îl ai asupra ta. Crezi că dacă erau ai mei, îi lăsăm de izbelişte, acolo, pe-un scaun? E poşibil să fie ai perechii tinere. Şi eu, în tinereţe, să nu râdeţi, mai dâruiam flori.
Tânăra
-Mă faci să râd. Marea parte a timpului, de când ne-am urcat în tren, noi am făcut dragoste, asta e păcatul nostru, nu avem nevoie de altele.Noi ne ştim, trăim intens iubirea… ca să-ţi mai spun că iubitul meu nu are bani pentru a-mi dărui şi altceva în afară de trup şi suflet…De ce mă fixezi, cartoforule? Vrei să-mi spui ceva? Său sunt ai tăi?
Cartoforul
-Cartoforul îşi puse cuminte papucii langă uşă şi intră.Camera nu-i era deloc străină.Avea senzaţia ca el o construise. Ferestrele erau mari, luminoase şi cu privirea spre cer.Aşa cum le schiţase el în planurile de tinereţe.Se aşeză comod în mijlocul ei şi îşi aprinse ultima inimă.După care aruncă foarte conştient pachetul abia desfacut.Eu o să iubesc cândva.Atunci o să dăruiesc maci. Acum nu e cazul.
Naşul
-Macii sunt ai voştri, ai tuturor! E decizia mea, nu aveţi cum s-o schimbaţi!
Bătrânul
-Mda, eu cu soţia mea nu avem altceva de făcut decat să acceptăm.Asta nu schimbă cu nimic finalul.
Criminalul
-Ar fi trebuit să vă ucid înainte de asta…
Clovnul
-Pentru mine finalurile sunt frumoase, asă că accept decizia, nu vreau să mai trag de timp, vreau finalul! Finalurile înseamnă apluze!
Curva
-Începuturile sunt mai frumoase decat finalurile!Începuturile te fac să te şimti frumoasă, dorită…Cred că finalul cel mai îngrozitor trebuie să-l aibă cartoforul…cand pierde chiar şi speranţa!
Cartoforul
-Nu, eu nu vreau un joc lung, dau în schimbul acestui jeton banii mei, biletul meu de tren, hainele mele, sufletul meu şi tot ce mai am la mine!
Naşul
-Hahaha, şi sufletul? Adica , la rândul tău, vrei să câştigi suflete?
Cartoforul
-Nu, vreau să pierd, trebuie neapărat să pierd…Dumnezeu mă va ajuta să pierd …Doar aşa voi ştii sigur ce am de pierdut…
Naşul
-Şi dacă tu eşti caştigătorul?
Cartoforul
- Voi coborâ în prima gară şi voi vinde păsări, său mă voi prostitua său voi distra copiii său voi ucide oameneni la întamplare.
Naşul
-Din păcate, nu ai opţiunea asta! Trenul vă merge continuu, fără staţionări inutile. Aici nu mai există finaluri, tocmai de aceea nici nu v-am amendat că n-aveţi bilet! Nu vă sfătuiesc să vă împrieteniţi, ar fi plictisitor să fiţi prieteni la un drum continuu.
Naşul ia buchetul de maci roşii şi părăseşte vagonul.
